Tania Furnea este artist vizual și designer născută în Transilvania, Năsăud. În prezent trăiește în București.

A performat în domeniul artistic, culminând cu un masterat în artele grafice la Universitatea de Arte din București. Toate acestea au ajutat-o să-și contureze convingerea că menirea ei este căutarea de sine prin artă. Tehnicile și strategiile studiate, în special în domeniul artelor grafice, au ajutat-o pe Tania să analizeze moda dintr-o perspectivă diferită, privind-o ca pe o artă, nu doar ca pe o simplă industrie.

Inspirația ei provine din experiențele personale, mai cu seamă din perioada copilăriei, iar accentul cade pe calitatea și unicitatea creațiilor sale.

TAINA 25 este un brand destinat siluetei feminine. Rostul acestui proiect este de a sublinia autenticitatea, adevărul– fie că el provine din tradiții sau meșteșuguri, fie că rezultă dintr-un produs gândit, lucrat și argumentat cap-coadă.

TAINA 25 produce în serie limitată, 25 de exemplare din fiecare produs, excepție făcând hainele cu broderie lucrată manual, care sunt unicate. Producția se împarte între Transilvania, unde se realizează broderiile, lucrate minuțios de femeile de pe Valea Someșului Mare și București, unde se finalizează produsele. TAINA 25 este rezultatul a doua lumi, cea linistita si indelung răbdătoare, unde atenția pentru detaliu desăvârșește, și o lume turbulentă, plină de căutări de sine și riscuri asumate.